Nerva Florea, era originar dintr-un sat din Munții Apuseni. Sfinţia Sa mărturisea că în 1927, când a terminat Institutul Teologic din Sibiu, după absolvire stând pe o bancă din parcul institutului a avut o revelație:un glas exterior conştiinţei lui a grăit spunându-i: "Unde te duci să zideşti o biserică măreaţă". După aceasta profesorului Nerva i s-a ivit în vis întreaga construcţie până în cele mai mici detalii arhitecturale. Ajuns în Ghelari îşi pune în aplicare "porunca divină", în septembrie 1939.  Sătenii care munceau la mină au decis ca un procent de 7% din veniturile lunare sa meargă spre biserică. Dar, din nevoie de bani s-a organizat în comună un cor mixt care împreună cu fanfara Ghelarului (înfiinţată la sfârșitul sec. al XIX-lea) a făcut un tur al ţării, pe la marile întreprinderi pentru a strânge banii necesari construcţiei. Cu toate greutăţile războiului, ghelărenii au reuşit până în anul 1945 să înalţe zidurile bisericii - groase de peste un metru - cam de-un stat de om deasupra pămâtului. Şi-apoi au lăsat-o aşa, pentru că părintele Florea a fost arestat, sub învinuire politică, pentru o scurtă perioadă de timp. Cand l-au ridicat securiştii cătuşele nu i s-au închis preotului pe mâini. După un an de anchetă, părintele a fost eliberat, însă nu i s-a mai dat voie să continue biserica. Dar, părintele Florea, în ciuda restricţiei a mai înălţat şi alte biserici, în satele de pe lângă Ghelari, la Plop, Poieniţa Voinii şi Ruda. Abia după zece ani, în 1955, lucrările au fost reluate. Efortul de a aduce cimentul, cărămida, fierul şi toate celelalte până la Ghelari era uriaş. Nu exista şoseaua care leagă astăzi satul de oraşul Hunedoara, iar materialele veneau cu mocăniţa până la Retişoara, de acolo erau trase în mină şi transportate cu vagoneţii prin galerii, apoi cu un funicular construit special, până aproape de biserică, de unde le luau carele cu boi, să le aducă la Biserică. În noiembrie 1973, lăcaşul a fost sfinţit sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel.

 Bucuria părintelui Florea şi a sătenilor a fost scurtă însă, pentru că după cutremurul din 4 martie 1977, din cauza dispariţiei exploatării miniere, s-a creat un cod de surpare în întreaga zonă a localităţii. De aici a început din nou ,,războiul” bisericii, deoarece începerea consolidării era practic reconstruirea bisericii. Sute de tone de ciment au fost injectate în pământ, până când surpările s-au oprit. Dar, alte două evenimente neaşteptate au oprit lucrările la biserică: revoluţia din '89 şi moartea părintelui Florea, în '90.